Ieri, într-o ședință decisivă, Biroul Electoral Central a invalidat dosarul de candidatură al lui Călin Georgescu, din motivul nerespectării Constituției și a apărării democrației.
Astfel, George Becali, actual deputat al AUR, a anunțat că își “retrage” intenția de a intra în cursa prezidențială, deoarece scopul acestui demers era de a-l încurca pe Călin Georgescu, pe care îl consideră “periculos” pentru țară.
Așa cum a spus în repetate rânduri, Becali este dispus să susțină un candidat suveranist, singura condiție fiind ca numele acestuia să nu fie Călin Georgescu.
„Dacă au făcut 1300 de contestatii, numai de aici poti sa-ti dai seama. S-au aratat toate la televizor, le-a văzut toatã lumea. Nu mã mai intereseazã sa candidez eu. Mã interesa doar dacă ar fi candidat el”, a declarat Gigi Becali pentru ProSport.
Omul de afaceri îl consideră potrivit pentru a candida pe George Simion, actualul președinte al AUR, dar acesta rămâne consecvent în privința susținerii lui Georgescu.
Călin Georgescu va ataca la CCR decizia de respingere a candidaturii, de către BEC. Dacă hotărârea Curții va fi în defavoarea acestuia, atunci suveraniștii vor trebui să vină cu o nouă persoană pentru Cotroceni.
Termenul limită de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale din 2025 este 15 martie, ora 24:00.