back to top
22 ianuarie 2026
More
    22 ianuarie 2026

    Ilie Bolojan declanșează o epurare în PNL București: liderii filialelor de sector apropiați de Hubert Thuma vor fi schimbați. Care sunt noile nume vehiculate? UPDATE: Burduja va pleca și el de la șefia PNL București. SURSE

    Președinții filialelor PNL din sectoarele 2, 3, 4 și 5 ar putea fi înlocuiți cu oameni din echipa premierului și președintelui partidului, Ilie Bolojan, potrivit unor informații confirmate din interiorul Partidului Național Liberal. Deciziile urmează să fie discutate și votate într-o ședință decisivă a Partidul Național Liberal – Biroul Politic Național (BPN), programată în zilele următoare.

    Surse liberale susțin că Ilie Bolojan intenționează să forțeze o restructurare amplă a conducerii PNL București, vizând în special liderii de sector considerați apropiați ai lui Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov. Mișcarea este văzută ca un nou episod al confruntării interne dintre tabăra Bolojan și gruparea Thuma, conflict care mocnește de mai multe luni în interiorul partidului.

    Potrivit surselor politice, obiectivul liderului liberal este construirea unei echipe mai omogene, loiale direcției sale politice, formată atât din lideri cu experiență, cât și din figuri considerate de încredere, unele dintre ele cu profil tehnic sau administrativ. Printre numele vehiculate se află și Cristina Trăilă, una dintre apropiatele premierului.

    Singura organizație care nu ar urma să fie afectată de schimbări este PNL Sector 1. Aici, actualul primar și lider de filială, George-Cristian Tuță, ar urma să își păstreze funcția. Tuță a beneficiat, de altfel, de sprijinul lui Hubert Thuma atât în cursa electorală, cât și în victoria obținută la Primăria Sectorului 1.

    Tensiunile din PNL București au devenit vizibile încă de la finalul anului 2025, când Ilie Bolojan l-a înlăturat pe Hubert Thuma din poziția de coordonator al organizației PNL București și l-a înlocuit cu Ciprian Ciucu, primarul ales al Sectorului 6. Decizia, votată în conducerea partidului, a fost percepută ca o înfrângere simbolică majoră pentru tabăra lui Thuma și un semnal clar că Bolojan își consolidează autoritatea asupra organizației din Capitală.

    Surse din partid susțin că reorganizarea nu va afecta filialele care au performat la ultimele alegeri locale, în special PNL Sector 1 și PNL Sector 6, unde liberalii au obținut rezultate peste media Bucureștiului.

    Potrivit informațiilor interne, Ilie Bolojan ar urma să propună următoarea formulă de conducere pentru filialele de sector: la Sectorul 2, Silviu Feroiu, consilier general, cu profil tehnic și activitate în zona de politici publice locale; la Sectorul 3, Antonel Tănase, fost secretar general al Guvernului și apropiat al conducerii centrale liberale. În contrapondere, aripa Thuma îl susține pentru Sectorul 3 pe Stelian Bujduveanu, fost primar general interimar al Capitalei, perceput ca un apropiat al liderului din Ilfov.

    Pentru Sectorul 4, gruparea Bolojan îl promovează pe Cătălin Renghea, un lider cu experiență în structurile locale ale partidului, iar la Sectorul 5, favorita este avocata Cristina Trăilă. La Sectorul 6, Paul Moldovan ar urma să fie confirmat în funcția pe care o ocupă deja ca interimar, fiind considerat omul de încredere al lui Ciprian Ciucu.

    La nivelul organizației PNL București, Ciprian Ciucu ar urma să preia oficial și funcția de președinte al filialei, nu doar rolul de coordonator. În acest scenariu, Sebastian Burduja, actualul președinte al PNL București și fost ministru, ar urma să fie schimbat din funcție, acesta fiind considerat un alt apropiat al lui Hubert Thuma.

    Breaking

    Recomandate