Potrivit unui proiect al MAI și al Miniterului Cercetării, Inovării și Digitalizării, îmatricularea și vânzarea autovehiculelor se vor putea face online.
La rândul ei, procedura pentru radiere va fi optimizată și facilitată, conform aceluiași proiect.
În prezent, Ordonanța de Urgență care va aduce aceste modificări se află în dezbatere publică.
🔴Conform autorităților, prin digitalizarea acestor servicii, proprietarul va încărca în platformă documentele necesare, iar restul procedurii se va derula exclusiv online, eliminându-se deplasarea fizică până la sediile unor instituții publice. În cel mult cinci zile, autoritățile fiscale vor primi toate documentele și informațiile în format electronic.
De menționat este că prima fază a proiectului acoperă doar mașinile deja înmatriculate în România.
,,Este încă un pas înainte pe care România îl face pe drumul transformării digitale, după lansarea aplicației ghișeul.ro și a cazierului judiciar online gratuit. Ne propunem să îi oferim cetățeanului o viață mai ușoară, o relație directă cu instituțiile statului, servicii ușor accesibile și transparente, 24 de ore din 24. Un stat digitalizat este un stat mai prietenos cu cetățeanul, iar digitalizarea înseamnă dezvoltare și o creștere a calității vieții pentru toți românii” , a declarat Sebastian Burduja, ministrul Digitalizării.