Gazetarul și publicistul Ion Cristoiu critică dur modul în care fostul vicepremier Dragoș Anastasiu a gestionat scandalul de corupție în care a fost implicat, afirmând că demisia acestuia a venit prea târziu și a amplificat efectele negative nu doar asupra propriei imagini, ci și asupra premierului Ilie Bolojan și a președintelui Nicușor Dan.
În ediția de duminică a emisiunii sale online, Pastila zilnică. Opinia lui Ion Cristoiu, jurnalistul a comentat momentul anunțului demisiei și a remarcat faptul că întârzierea în luarea acestei decizii a permis escaladarea crizei.
„Demisionând prea târziu, Dragoș Anastasiu a reușit să vâre și mai adânc în rahat nu numai pe el, dar și pe Nicușor Dan și pe Ilie Bolojan”, a spus Cristoiu. El a povestit cum a aflat despre demisie abia la ora 17:39, în timp ce urmărea o transmisiune cu întârziere la B1 TV, în timp ce alții îl anunțau deja telefonic că vicepremierul și-a dat demisia. „La mine nu a demisionat încă”, a ironizat gazetarul confuzia provocată de întârzierea tehnică.
Dincolo de aspectul anecdotic, Cristoiu subliniază că esența problemei ține de momentul ales pentru retragere. În opinia sa, Anastasiu ar fi trebuit să demisioneze vineri dimineața, imediat după izbucnirea scandalului: „Demisia domniei sale vine catastrofal de târziu, da?”, a insistat publicistul, care a invocat chiar și o lucrare de referință în strategia de criză politică – Noul Principe de Dick Morris, fost consilier al președintelui Bill Clinton în perioada scandalului Lewinsky.
Cristoiu citează concluzia lui Morris: „Nu există cale de a ieși câștigător dintr-un scandal prezentat în presă. Singura soluție este să spui adevărul, să încasezi lovitura și să mergi mai departe”. În schimb, susține jurnalistul, Anastasiu a alimentat scandalul prin tergiversări și explicații ezitante, într-o strategie de evitare a adevărului care a dus doar la agravarea crizei.
Mai grav, afirmă Cristoiu, este faptul că această întârziere a dus la compromiterea a două figuri-cheie ale actualului regim: Ilie Bolojan și Nicușor Dan. „Dacă el demisiona vineri la prânz, nu am fi avut aceste dezvăluiri. Ar fi fost: «A demisionat. Asta e». Și era uitat imediat”, spune gazetarul, care susține că așa-zisele „dezvăluiri în cascadă” apărute în presă – inclusiv legate de viața personală a fostului vicepremier – sunt tipice în astfel de crize, când o demisie întârziată lasă spațiu escaladării.
În plus, Cristoiu lansează acuzații indirecte de complicitate și lipsă de curaj la vârful guvernării: „Nicușor Dan a arătat clar că știa de acest dosar, dar a făcut-o pe prostul, pentru că nu a avut curaj să îi ceară demisia. La fel și Ilie Bolojan.”
Cristoiu mai susține că scandalul a fost orchestrat politic și nu a pornit dintr-o investigație jurnalistică: „Nu e o problemă de presă, nu e o anchetă. Este o chestiune manevrată politic. Iar Dragoș Anastasiu, rămânând în funcție prea mult timp, a făcut jocul celor care au lansat momentul în mod calculat.”
Declarațiile vin într-un context tensionat pentru coaliția de guvernare, care se confruntă cu un val de critici după implicarea vicepremierului Anastasiu într-un dosar de corupție, în care a recunoscut că a semnat un contract fictiv menit să acopere o mită către o funcționară ANAF. Deși nu a avut calitatea de inculpat, implicarea sa a fost percepută ca o vulnerabilitate majoră pentru integritatea guvernului. Demisia sa a venit la trei zile după izbucnirea scandalului, într-o conferință de presă transmisă în direct.