back to top
8 martie 2026
More
    8 martie 2026

    Ipocrizie marca PSD: amenință cu blocarea bugetului, dar le cere partenerilor din Coaliție să nu blocheze adoptarea Legii bugetului.

    Partidul Social Democrat a transmis marți, printr-un comunicat de presă, că solicită partenerilor din Coaliția de guvernare „să nu blocheze adoptarea Legii bugetului de stat pentru anul 2026”, în contextul negocierilor tensionate privind alocările bugetare. În același timp, formațiunea avertizează că respingerea sau diminuarea Programului de solidaritate propus de PSD ar putea conduce la un blocaj politic cu impact asupra execuției bugetare.

    „PSD solicită partenerilor de guvernare să aibă o atitudine constructivă în negocierile privind elaborarea Bugetului de stat pentru anul 2026, plecând de la principiul că alocările de fonduri trebuie să reflecte politicile publice ale tuturor partidelor din Coaliție, nu doar ale unora”, se arată în comunicat.

    Social-democrații susțin că refuzul de a include în buget sau intenția de a reduce alocarea pentru Programul PSD de solidaritate „riscă să determine un blocaj politic nejustificat și iresponsabil, cu implicații negative asupra execuției bugetare din acest an”.

    PSD: Impact bugetar minim, necesitate socială majoră

    Potrivit PSD, Programul de solidaritate ar avea „un impact minimal asupra bugetului de stat”, dar ar fi esențial pentru sprijinirea categoriilor sociale afectate de inflație și de măsurile de austeritate adoptate anul trecut.

    Concret, din veniturile bugetare estimate la peste 860 de miliarde de lei, PSD propune alocarea a aproximativ 3,4 miliarde de lei, reprezentând 0,4% din total, pentru sprijinirea pensionarilor cu venituri mici, a mamelor și a copiilor din familii vulnerabile.

    Formațiunea precizează că sursa de finanțare este aceeași din care sunt acoperite toate cheltuielile bugetare, respectiv veniturile obținute din taxe și impozite. „Invocarea «indicării surselor de finanțare» pentru astfel de alocări reflectă fie rea-credință, fie o înțelegere rudimentară a construcției fiscal-bugetare”, se mai arată în comunicat.

    „Guvernarea trebuie să fie în primul rând pentru oameni”

    Partidul condus de Sorin Grindeanu afirmă că distribuirea veniturilor bugetare reprezintă „strict o decizie politică” și că măsurile incluse în Programul de solidaritate sunt „rezonabile din punct de vedere financiar, dar absolut necesare din punct de vedere social”.

    PSD solicită explicit partenerilor din Coaliție „să nu blocheze adoptarea bugetului prin respingerea sau reducerea alocărilor pentru Programul de solidaritate”, subliniind că guvernarea „nu se poate rezuma doar la cifrele bugetare”, ci trebuie să țină cont de dificultățile reale ale populației.

    Totodată, social-democrații resping ideea că responsabilitatea pentru menținerea stabilității politice ar aparține exclusiv PSD. „Stabilitatea politică este responsabilitatea tuturor partidelor din arcul guvernamental, care au obligația să respecte alegătorii celorlalți parteneri de guvernare”, se mai arată în comunicat.

    Breaking

    Recomandate