Președintele partidului Forța Dreptei și susținător al candidaturii lui Nicușor Dan, Ludovic Orban, a vorbit, în cadrul unei apariții televizate, despre ruperea electoratului PSD.
Ludovic Orban susține că indiferent de voința președintelui PSD, Marcel Ciolacu, o parte din electoratul social-democrat va merge pe mâna lui Victor Ponta, contrar voinței partidului.
,,Și dacă vrea Ciolacu și dacă nu vrea Ciolacu, foarte mulți votanți PSD vor vota cu Ponta. Ponta a fost președintele PSD și Ponta este un candidat care ia foarte multe voturi de la PSD, oricât de mult s-ar da peste cap Ciolacu”, a relatat Orban.
Conform ultimului sondaj Flashdata, Victor Ponta este dat la 9%, în timp ce candidatul susținut de PSD, Crin Antonescu, are 26%.
Cert este că, într-adevăr, fără o candidatură a fostului premier Ponta, șansele lui Antonescu de accedere în al doilea tur de scrutin ar fi fost mai mari.