Ieri au avut loc alegerile noului Birou Politic Județean al TNL Suceava, la care Mara Mareș, președintele organizației la nivel național, nu a participat.
Absenta sa ar putea avea legatură cu valurile de critică venite din interiorul partidului, după evenimentele petrecute la Școala de Vară.
În aceste zile, au aparut în spațiul public, pe surse, informații conform cărora Mara Mareș n-ar mai fi dorita de liderii partidului la șefia Tineretului Național Liberal.
Toate acestea ar fi dus la absența de astăzi a președintelui TNL.
De menționat că, în urma scandalului apărut, cauzat de înjurăturile adresate de tinerii liberali tinerilor social-democrații, lui Octavian Oprea, secretar general TNL, i s-a cerut demisia.
Alegeri Tineretul Național Liberal Suceava:
Funcția de Președinte al organizației a fost câștigată de Ciornei Cezar-Gabriel.
La eveniment, au fost prezenți mai mulți lideri ai PNL Suceava și ai TNL.