Marcel Ciolacu, fost premier și lider al PSD, a lansat noi atacuri dure la adresa USR, sugerând că actuala coaliție de guvernare ar funcționa mai eficient fără formațiunea condusă de Cătălin Drulă. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Ai aflat, cu Ionuț Cristache”.
„Coaliția ar funcționa mai bine fără USR”:
„Cred că această coaliție și acest guvern ar funcționa mult mai bine fără USR. PSD-ul cu PNL-ul au un exercițiu de a guverna împreună. La acest moment, dacă nu se lămuresc unele lucruri, spre așa ceva ne îndreptăm”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Fostul premier a acuzat USR de comportament politic distructiv și lipsă de înțelegere a realităților administrative:
„Această răutate pe care o emană de fiecare dată, acest tip de a face politică de a căuta de fiecare să eviți, faptul că nu înțeleg contextul și nu înțeleg echitățile sociale. Ei nu sunt reprezentați în zona de administrație locală.”
Ciolacu a fost categoric și în ceea ce privește scenariul unui candidat comun USR–PNL la alegerile pentru Primăria Capitalei, idee vehiculată în ultimele săptămâni:
„Nu mai poți continua o coaliție cu un candidat comun USR–PNL la Primăria Capitalei”, a spus fostul premier, într-un mesaj cu greutate politică majoră.
Declarațiile lui Marcel Ciolacu vin într-un moment sensibil pentru coaliția de guvernare, marcat de negocieri complicate privind calendarul electoral și candidaturile comune în marile orașe. PSD privește cu suspiciune apropierea dintre PNL și USR în Capitală, în timp ce liberalii ezită să își anunțe propriul candidat.
Criticile lui Ciolacu confirmă tensiunile reale dintre cele trei partide și alimentează speculațiile privind o posibilă rupere sau restrângere a formulei de guvernare după alegerile locale.