back to top
15 octombrie 2025
More
    15 octombrie 2025

    Ministrul Educației, Daniel David, anunță că va demisiona dacă trece moțiunea simplă depusă de AUR: ,,Nu mai am de ce să fiu ministru dacă coaliția nu-și asumă măsurile”.

    Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă, într-o intervenție la Digi24, că își va depune mandatul în cazul în care moțiunea simplă pe educație depusă de AUR va fi adoptată de Parlament. Documentul, intitulat „În loc de instrucţie şi excelenţă, umilinţă şi dresaj”, urmează să fie dezbătut și votat luni în Senat.

    Întrebat direct dacă își va asuma demisia în cazul adoptării moțiunii, Daniel David a răspuns fără ezitare:

    „Da. Fără nicio discuţie, da. (…) Aceste măsuri au fost măsuri ale coaliţiei, asumate într-un program de guvernare. Eu, dacă eram ministru în condiţii de normalitate, poate nu mergeam exact pe aceste măsuri. Dar dacă cei care au semnat acest program nu le mai susţin, eu nu am de ce să le susţin. (…) Am făcut ce trebuie pentru ţară. Salariile și bursele sunt acoperite, țara nu a intrat în categoria junk în iulie, august și, sper, nici în septembrie, iar educația a avut un rol în acest lucru”, a subliniat el.

    „Vreau să văd dacă coaliția este alături de mine”

    Ministrul a explicat că ar putea rămâne în funcție doar dacă va avea garanția sprijinului coaliției de guvernare pentru a trece de la măsuri de austeritate la reforme reale:

    „În momentul ăsta, eu pot rămâne pentru a fi un ministru care începe să treacă din logică de austeritate în reformă, dar vreau să văd că coaliţia este alături de mine. Dacă nu mai este alături de mine, asta este. Mi-am făcut datoria, sistemul a fost salvat, pot să plec.”

    AUR îl acuză de „măsuri catastrofale”:

    În moțiunea simplă depusă la Senat, AUR îl acuză pe Daniel David că a promovat un pachet de măsuri cu efecte „catastrofale” asupra calităţii educaţiei și asupra stabilităţii profesiei didactice. Formațiunea condusă de George Simion susține că actualul ministru ar fi transformat școala într-un „sistem de dresaj”, în loc să consolideze excelența și instrucția.

    Moțiunea simplă nu are caracter obligatoriu pentru premier, însă adoptarea ei ar reprezenta un vot de blam politic la adresa ministrului. Totuși, Daniel David a anunțat că, spre deosebire de practica obișnuită, în cazul în care documentul trece, își va prezenta demisia din proprie inițiativă.

    Breaking

    Recomandate