Nicușor Dan a făcut joi seară noi declarații despre anularea alegerilor prezidențiale din 2024, un moment fără precedent în istoria democratică a României. Șeful statului a criticat poziția pe care a avut-o la acel moment fostul președinte Klaus Iohannis, reamintind că, imediat după primul tur al scrutinului, pe 25 noiembrie 2024, Administrația Prezidențială anunța că procesul electoral se desfășurase corespunzător, pentru ca mai apoi, pe 6 decembrie, să fie luată decizia de anulare a alegerilor.
„Evident că toată lumea a greșit, inclusiv Iohannis. Însă ceea ce eu apreciez este că, la acel moment, pe 6 decembrie, și președintele și instituțiile din CSAT și CCR au avut curajul să ia o decizie extrem de neobișnuită. A fost un moment de slăbiciune, dar care s-a sfârșit cu o decizie foarte curajoasă, pe care trebuie să o salutăm”, a declarat Nicușor Dan la Digi24.
Președintele a subliniat că decizia a fost determinată de ingerințele rusești, confirmate ulterior de mai multe rapoarte externe. „Față de inocența noastră din decembrie 2024, suntem într-un moment în care conștientizăm acest război hibrid și avem și foarte multe dovezi externe: rapoarte ale serviciilor din Franța, Spania, NATO, ale UE, care spun că avem de-a face cu un atac informațional, inclusiv în România”, a spus șeful statului.
Nicușor Dan a prezentat și trei concluzii formulate de Parchet: existența unui proces de dezinformare informatică legat de Rusia, o finanțare externă de un milion de euro în care ar fi fost implicat Bogdan Peșchir și dovezi că domnul Potra a încercat să aplice aceleași metode în mai multe țări africane. „Când am auzit informațiile, am fost sceptic – ce pot să facă oamenii cu câteva grenade, 5-6, și câteva cuțite? Dar nu erau 5-6, ci erau vreo 70, plus că erau oameni antrenați în adunări publice și care puteau forța intrarea într-o instituție publică”, a explicat președintele.
În același timp, Nicușor Dan a răspuns și acuzațiilor formulate de susținătorii lui Călin Georgescu, care au susținut că anularea alegerilor ar fi fost ilegală. „Susținătorii lui Călin Georgescu, oameni de bună credință, susțin că noi am anulat ilegal alegerile. Acum avem o dovadă și vom avea multe altele”, a punctat șeful statului.
Declarațiile lui Nicușor Dan readuc în prim-plan una dintre cele mai controversate decizii din ultimii ani, anularea alegerilor prezidențiale din 2024, măsură care a generat o criză politică profundă, dar care, potrivit actualului președinte, a fost necesară pentru apărarea securității naționale.

