back to top
8 martie 2026
More
    8 martie 2026

    Oana Țoiu l-a convocat de urgență pe reprezentantul Iranului la MAE: România cere dezescaladare și responsabilitate nucleară.

    Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a dispus convocarea însărcinatului cu afaceri ad interim al Republicii Islamice Iran la București, Javad Karimi, pentru a-i transmite îngrijorările profunde ale României în legătură cu acțiunile Teheranului în actuala criză din Orientul Mijlociu.

    Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Externe, diplomatului iranian i-au fost prezentate pozițiile oficiale ale României privind evoluțiile recente din regiune și impactul acestora asupra securității internaționale.

    „Din dispoziția ministrului Afacerilor Externe, Oana Țoiu, însărcinatul cu afaceri a.i. al Republicii Islamice Iran la București, Javad Karimi, a fost convocat astăzi, 3 martie 2026, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, pentru a i se prezenta îngrijorările profunde ale României în legătură cu conduita Republicii Islamice Iran în contextul actualei crize din regiunea extinsă a Orientului Mijlociu”, arată MAE.

    Protest oficial față de atacurile Iranului

    Conform comunicatului, partea română a transmis un protest ferm față de atacurile militare lansate de Iran asupra unor state din Orientul Mijlociu, precum și față de evoluțiile recente din Cipru.

    Diplomația română a subliniat că aceste acțiuni au un impact negativ semnificativ asupra securității și stabilității regionale, inclusiv asupra securității maritime, într-un context deja marcat de tensiuni majore în regiune.

    Apel la dezescaladare și protejarea civililor

    Autoritățile române au făcut un apel la reducerea urgentă a tensiunilor și la protejarea populației civile afectate de conflict.

    „România face un apel ferm pentru dezescaladarea urgentă a tensiunilor şi pentru protecţia civililor, fiind subliniată prioritatea pe care România o acordă siguranţei propriilor cetăţeni aflaţi în zona de conflict”, precizează MAE.

    De asemenea, partea română a exprimat preocupări serioase în legătură cu încălcarea suveranității statelor din regiune care au fost ținta unor atacuri considerate nediscriminatorii și a transmis solidaritatea României cu aceste state.

    Totodată, România și partenerii europeni solicită Iranului să acționeze responsabil în privința programului nuclear și a celui de rachete balistice și să evite orice activități care ar putea destabiliza și mai mult situația din Orientul Mijlociu.

    Breaking

    Recomandate