Lia Olguța Vasilescu a declarat, la Antena 3, că Partidul Social Democrat se va retrage de la guvernare dacă propunerile sale nu vor fi incluse în „Pachetul 3” de reforme pregătit de Guvernul condus de Ilie Bolojan. Deputata PSD a transmis un mesaj tranșant premierului, subliniind că actuala coaliție nu poate funcționa fără participarea social-democraților.
„Dacă niciuna dintre propunerile noastre nu va trece, sigur ne vom retrage din coaliție. Poate să fie acest pachet, dacă nu sunt prinse și măsurile pe care noi le considerăm. Dacă va accepta propunerile noastre va rămâne premier, dacă nu, PSD-ul se va retrage în opoziție. O variantă de Guvern fără PSD nu se poate”, a declarat Olguța Vasilescu.
Social-democrata a explicat că una dintre principalele surse de tensiune din coaliție este refuzul premierului Ilie Bolojan de a include o serie de măsuri propuse de PSD în pachetul legislativ. Aceste negocieri sunt decisive pentru viitorul politic al actualei alianțe de guvernare, care reunește PNL, PSD, USR și UDMR.
Declarațiile Olguței Vasilescu vin în contextul în care Guvernul pregătește adoptarea celui de-al treilea pachet major de reforme administrative și bugetare, așteptat să includă reduceri de cheltuieli, modificări privind personalul din administrația publică și o serie de măsuri economice cu impact asupra autorităților locale. Social-democrații insistă pentru includerea propriilor propuneri, amenințând cu ruperea coaliției în caz contrar.