După 102 ani, Brașov a găzduit o nouă ședință de Guvern, care a fost condusă de premierul Marcel Ciolacu.

,,Este un semn de respect pe care Guvernul României îl arată față de unul dintre motoarele principale de dezvoltare ale țării”, a transmis Ciolacu.
Ședința de Guvern a fost desfășurată la Brașov, în contextul în care, în cadrul acesteia, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru sectorul Cristian-Ghimbav al autostradei Ploiești-Brașov.
,,Județul Brașov este campionul absolut, în ceea ce privește creșterea economică la nivel național, un model de succes care a știut să se adapteze noilor realități economice și să producă mult mai mult. Iar rolul actualului Guvern este să mențină acest ritm”, a mai transmis șeful Executivului.
Totodată, Ciolacu a reiterat importanța continuării investițiilor, atât în județul Brașov, cât și în întreaga țară.
,,Sunt mândru că Brașovul nostru este, din nou, în centrul atenției naționale, demonstrând că tradiția și modernitatea pot merge mână în mână pentru a construi un viitor mai bun pentru toți românii”, a declarat ministrul Dezvoltării și președintele PNL Brașov, Adrian Veștea.