Premierul francez, François Bayrou, intervine în contextul negocierilor privind Ucraina și securitatea europeană. Șeful guvernului se află printre liderii politici francezi care sunt așteptați, astăzi, la Palatul Elysee, de președintele Macron.

Premierul Bayrou semnalează faptul că niciodată, de la 1945 încoace, riscul de război în Europa nu a fost așa de ridicat, în timp ce președintele Emmanuel Macron, care a fost în prima linie a negocierilor cu liderii europeni, este așteptat, săptămâna viitoare, la Washington.
,,În acest context, trezirea europeană necesită o creștere a cheltuielilor militare care va avea consecințe bugetare”, a adăugat purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Sophie Prima.
Europenii se tem că Putin va fi încurajat să-și continue atacul asupra Ucrainei și, probabil, să-l extindă în țările vecine, dacă nu este forțat la pace și prin desfășurarea de forțe militare străine, de-a lungul liniei de încetare a focului.
Emmanuel Macron a dat asigurări că Franța nu se pregătește să trimită trupe pentru a lupta în primele linii ale conflictului, dar a menționat posibilitatea desfășurării forțelor militare franceze de menținere a păcii, sub un mandat ONU.