back to top
9 decembrie 2025
More
    9 decembrie 2025

    Președintele Nicușor Dan: „România nu are un plan de țară. Reformele administrative lipsesc la nivel mediu și local”

    Președintele României, Nicușor Dan, a atras miercuri atenția că România nu dispune în prezent de un plan de țară coerent și că administrația publică, în special la nivel mediu și local, nu manifestă urgența necesară pentru reformă. Declarațiile au fost făcute în cadrul AmCham CEO Business Forum 2025, desfășurat la Hotel InterContinental Athénée Palace din București.

    „Nu vedem o emergență de reformă în administrația locală”:

    „Legat de reforma statului, aveți dreptate, România nu are un plan de țară în momentul ăsta. Deși există bună intenție în multe zone din administrația publică din România, nu vedem o emergență de reformă de la nivelurile medii și de jos ale administrației. E foarte important ca, în procesul de reflexie despre cum să facem această reformă, mediul privat să fie implicat și de-asta dialogul cu dumneavoastră este foarte important. Deci, da, există voință de reformă, dacă ne uităm însă la cum, mai avem de lucrat puțin la asta”, a spus șeful statului.

    Parteneriatul strategic cu SUA, pilon de securitate:

    În același discurs, Nicușor Dan a subliniat importanța consolidării parteneriatului strategic cu Statele Unite, pe care l-a descris drept „esențial și foarte bine conturat în zona de securitate”.

    „Este sarcina noastră, a tuturor, să-l consolidăm și să-l îmbunătățim”, a declarat președintele, aliniindu-se mesajului transmis recent de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a numit relația transatlantică un pilon de stabilitate și predictibilitate economică pentru întreaga Uniune Europeană.

    Priorități: educație, sănătate, investiții și reforme publice

    Șeful statului a prezentat și principalele direcții pe care România ar trebui să le urmărească în perioada următoare: integrarea în organizațiile economice internaționale, reforme publice și administrative, consolidarea educației și a sănătății și crearea unei „oferte de țară” capabile să atragă investiții și să sprijine creșterea economică.

    „Este necesar să ne asigurăm că deblocăm finanțările europene și că aceste resurse sprijină dezvoltarea reală a comunităților”, a punctat președintele.

    Investitorii cer predictibilitate fiscală:

    Michael Nicholson, reprezentant AmCham, a completat intervenția, avertizând că soluțiile la criza bugetară nu trebuie să descurajeze mediul de afaceri. „Menținerea predictibilității fiscale este esențială pentru investitori, iar antagonizarea opiniei publice afectează dezvoltarea României”, a spus acesta.

    România, între oportunități și riscuri:

    Mesajul comun al liderilor români și europeni este clar: fără reforme administrative profunde și fără o strategie de țară coerentă, România riscă să piardă oportunități economice majore și să nu valorifice pe deplin avantajele parteneriatului cu SUA și cu Uniunea Europeană.

    Breaking

    Recomandate