back to top
23 aprilie 2026
More
    23 aprilie 2026

    PSD, nemulțumit de mesajele apocaliptice ale premierului Bolojan: „Induce panică și face rău economiei”.

    Tensiuni majore în coaliția de guvernare. Mai mulți membri ai conducerii PSD l-au criticat dur, luni, pe premierul Ilie Bolojan, acuzându-l că declarațiile sale despre un posibil „faliment național” creează panică și afectează încrederea investitorilor.

    În ședința Biroului Permanent Național, social-democrații i-au cerut președintelui interimar Sorin Grindeanu să discute direct cu șeful guvernului pentru a-l tempera și pentru a schimba modul în care executivul comunică prin vocea premierului, susțin surse din partid pentru HotNews.

    Nemulțumirea a pornit după interviul acordat de Bolojan agenției Bloomberg, unde acesta a avertizat că România riscă falimentul dacă nu aplică măsuri de austeritate.

    „Premierul Bolojan vorbește în fiecare interviu de parcă e sfârșitul lumii și că, dacă nu venea el, România se prăbușea. Nu merge așa, începe să panicheze lumea, investitorii. Cine să aibă încredere în noi dacă noi le spunem că suntem aproape de faliment?”, au spus surse participante la discuții.

    Tudose, Jianu și Zamfir, în prima linie a criticilor:

    Printre liderii PSD care au criticat public abordarea premierului se numără Mihai Tudose, președintele Consiliului Național al partidului, Florin Jianu, vicepreședinte, și Daniel Zamfir, liderul senatorilor.

    Aceștia au reamintit că, potrivit datelor Eurostat, România a înregistrat în trimestrul al doilea cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană. „La o zi după vestea bună pentru România, când agenția de rating Fitch se pregătea să anunțe unde se încadrează țara, a ieșit Bolojan la Bloomberg cu declarații despre faliment. În loc să accentueze veștile pozitive, induce panica”, a comentat un lider PSD.

    „Nu ne putem compara cu Grecia”:

    Social-democrații susțin că afirmațiile premierului au un „efect de bumerang și contagiune” asupra economiei și pot descuraja consumul și investițiile. Ei au subliniat că România are rezerve solide: buffer-ul Ministerului de Finanțe este mai mare decât în 2021, iar rezervele BNR au ajuns la 63 de miliarde de euro.

    „Nu ne putem compara cu Grecia. A spus-o și fostul consilier prezidențial Cosmin Marinescu, acum viceguvernator al BNR. România nu este în situația Greciei”, a declarat un alt membru al conducerii PSD.

    Grindeanu, între presiuni interne și echilibrul coaliției:

    La finalul ședinței, Sorin Grindeanu a declarat că PSD va insista pe un plan de relansare economică care să nu necesite resurse suplimentare de la buget. Totodată, liderii partidului i-au cerut să discute direct cu premierul pentru a evita pe viitor mesajele alarmiste.

    Declarațiile lui Bolojan au fost nuanțate și de consilierul președintelui Nicușor Dan, care a transmis că România „nu are probleme în a se finanța”. Totuși, șeful statului a avertizat că, fără măsuri de redresare, se poate ajunge la incapacitate de plată în următorii doi-trei ani.

    Tensiunile din coaliție scot în evidență diferențele majore de abordare între PSD și premierul liberal Ilie Bolojan, care insistă pe austeritate și pe avertismentele privind criza, în timp ce social-democrații vor să transmită un mesaj de stabilitate și încredere.

    Breaking

    Recomandate