back to top
1 august 2025
More
    1 august 2025

    Rectorul SNSPA cere Parchetului ÎCCJ să verifice dacă există dosare penale pe numele lui Marius Pieleanu, după acuzațiile grave publicate de snoop.ro

    Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, a transmis o solicitare oficială către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în contextul acuzațiilor grave aduse sociologului Marius Pieleanu, profesor în cadrul instituției, într-o anchetă publicată recent de site-ul de investigații Snoop.ro.

    Într-un comunicat transmis public, conducerea SNSPA cere Parchetului să confirme dacă au fost formulate plângeri penale împotriva lui Pieleanu în legătură cu faptele semnalate în investigația jurnalistică sau în legătură cu alte fapte penale, precum și dacă există sau urmează să fie deschis un dosar penal care să clarifice acuzațiile.

    „Rectorul SNSPA solicită Parchetului de pe lângă ÎCCJ să comunice dacă, începând cu perioada la care se face referire în articol și până în prezent, au fost înregistrate plângeri penale cu privire la aceste fapte sau orice alte fapte penale săvârșite de Marius Pieleanu și care au făcut sau fac obiectul unor investigații”, precizează instituția.

    Totodată, SNSPA a transmis procurorilor și documentele referitoare la analiza internă realizată de Comisia de Etică a universității, care a investigat sesizările împotriva profesorului Pieleanu.

    „La data de 10 februarie 2025, Comisia de Etică a hotărât în unanimitate închiderea dosarului, ca urmare a faptului că nu sunt probe incontestabile de natură să dovedească vinovăția domnului Pieleanu Marius”, se mai arată în comunicat.

    Acuzații grave: sechestrare, hărțuire, tentativă de viol

    Investigația publicată de Snoop.ro aduce în atenție acuzații extrem de grave la adresa lui Marius Pieleanu, formulate de trei femei – dintre care una fostă studentă la SNSPA – care afirmă că au fost sechestrate în biroul profesorului, în anii ’90 și 2000. Potrivit sursei citate, acuzațiile includ amenințări cu violul, tentativă de viol și un caz concret de agresiune sexuală.

    Pieleanu a respins toate acuzațiile, susținând că nu există nicio plângere oficială pe numele său:

    „Nu există niciun fel de reclamație de viol. Toate acestea sunt o neînțelegere”, a declarat el pentru snoop.ro, amenințând că va acționa publicația în instanță.

    Contactat ulterior de Digi24.ro, sociologul a refuzat să comenteze suplimentar, afirmând că „situația va fi tranșată în instanță”.

    SNSPA promite colaborare totală cu autoritățile și toleranță zero față de abuzuri:

    În comunicatul său, SNSPA precizează că tratează cu „maximă responsabilitate” orice suspiciune privind integritatea cadrelor didactice și că instituția are „toleranță zero” față de orice formă de abuz, hărțuire sau comportament care încalcă demnitatea membrilor comunității academice.

    „SNSPA își reafirmă angajamentul ferm pentru transparență, responsabilitate instituțională și respectarea legii și va colabora deplin cu toate instituțiile abilitate ale statului în clarificarea oricărei suspiciuni care ar putea afecta încrederea în mediul academic.”

    Cazul este deosebit de sensibil, în condițiile în care vizează un nume cunoscut în spațiul public, atât în mediul universitar, cât și ca analist politic în mass-media. În funcție de răspunsul oficial al Parchetului și eventualele anchete care ar putea fi declanșate, situația ar putea căpăta noi dimensiuni, inclusiv instituționale.

    Breaking

    Recomandate