Astăzi, în Sibiu, a început cel mai mare festival județean, prin care se celebrează dansul, cântecul, obiceiurile și gastronomia.
Perioada în care se desfășoară evenimentul este 2-8 august.
Peste 600 de artiști din Mexic, Turcia, Serbia, Bulgaria și România își dau întâlnire între 2 și 8 august la cea de-a 47-a ediție a evenimentului, care își păstrează formatul care l-a consacrat în spațiul național și internațional, programând spectacole folclorice în aer liber, ateliere de dans, ateliere cu specific gastronomic și parada portului popular.
Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul – Junii Sibiului deschide Festivalul cu o seară tradițională românească.
Din 3 august, diminețile sunt rezervate atelierelor de dans, desfășurate în Muzeul ASTRA. Pe parcursul manifestării, Muzeul în aer liber va găzdui reprezentații folclorice ale ansamblurilor invitate.