Din momentul anunțării candidaturii lui Crin Antonescu, fostul premier Victor Ponta a îndreptat, în mod repetat, atacuri către fostul președinte PNL, dar și către Coaliția de guvernare.
În cadrul celui mai recent atac, Ponta transmite că Antonescu n-are nicio șansă să intre în turul al doilea, dar și că partidele din Coaliție se fac de râs, prin nominalizarea acestuia drept candidat comun.
Fostul prim-ministru consideră că un candidat comun nu era absolut necesar, mai ales când este vorba de Crin Antonescu, pe care îl consideră “outsider”.
Totodată, Ponta nu exclude o candidatură, ca independent, la alegerile prezidențiale din primăvară. Acesta a declarat că va lua acest lucru în serios, în cazul în care Ciolacu nu va fi candidat.
Ca răspuns, Crin Antonescu a declarat că nu îl interesează declarațiile lui Victor Ponta, pe care nu le consideră importante.