Ieri, 20 ianuarie, la Washington D.C., președintele ales al Statelor Unite, Donald J. Trump, a depus jurământul, revenind în fruntea țării.
Premierul Ungariei, Viktor Orban, unul dintre puținii lideri europeni apropiați de Donald Trump, l-a felicitat pe noul președinte american, spunând că forțele naționaliste, întărite prin inaugurarea sa în fruntea Statelor Unite, trebuie acum ”să ocupe Bruxelles”.
„Felicitări președintelui DonaldTrump! Acum este rândul nostru să strălucim! Este rândul nostru să ocupăm Bruxelles-ul! ”, a transmis premierul ungar, pe rețelele de socializare.
Deși Viktor Orban a lipsit de la inaugurarea lui Trump, relația strânsă dintre cei doi lideri este binecunoscută în spațiul public. Pe lângă ideile politice pe care le împărtășesc amândoi, aceștia au avut, de-a lungul timpului, opinii asemănătoare privind războiul de pe teritoriul ucrainean, dar și despre încetarea acestuia.
Pentru refuzul de a ajuta Ucraina și declarațiile contradictorii, Ungaria a fost sancționată de Uniunea Europeană, deschizându-se un conflict direct între Viktor Orban și liderii de la Bruxelles. De aici vine și dorința acestuia ,,de a se răzbuna” și a înlătura, cu sprijin american, actuala conducere a UE.
În cadrul unui discurs, de la Budapesta, Orban a lăsat de înțeles că va urma un ,,atac politic” către Bruxelles și conducătorii Uniunii Europene.