Premierul Ungariei, Viktor Orban, l-a lăudat public pe omologul său român, Ilie Bolojan, cu care s-a întâlnit recent la București, înainte de participarea la Universitatea de Vară „Tusvanyos” de la Băile Tușnad. Într-un interviu acordat unui post de radio din Ungaria, Orban a descris întâlnirea ca fiind „constructivă” și a vorbit despre cooperarea dintre cele două guverne, dar și despre calitățile personale ale liderului de la Palatul Victoria.
„Ilie Bolojan este un prim-ministru serios și hotărât, cu idei clare. Provine din administrația locală, a condus Oradea, și cunoaște foarte bine realitățile din teren. Are o viziune aplicată și pragmatică”, a declarat Orban.
Premierul ungar a subliniat și faptul că România și Ungaria au colaborat eficient în dosarul Schengen, lăudând ceea ce a numit „o performanță comună a diplomației”. Orban a amintit că, în timpul președinției Ungariei la Consiliul UE, România a fost admisă în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime. „Având în vedere precedentele istorice, poate că românii se așteptau cel mai puțin ca noi să îi sprijinim, dar exact asta s-a întâmplat. Am colaborat strâns și eficient”, a afirmat liderul FIDESZ.
La finalul întrevederii de la București, Viktor Orban i-a adresat lui Ilie Bolojan o invitație oficială la Budapesta. Detaliile vizitei urmează să fie stabilite în perioada următoare, după cum a confirmat și liderul UDMR, Kelemen Hunor: „Există o astfel de invitaţie verbală şi probabil că în câteva zile se va formaliza şi în scris. La sfârşitul întâlnirii, Orban i-a spus lui Bolojan: ‘Te aştept la Budapesta şi oficial, dacă accepţi invitaţia’. Iar Bolojan a spus: ‘Da, vom stabili detaliile mai târziu’”.
Declarațiile premierului ungar vin într-un moment în care relațiile bilaterale au fost marcate frecvent de tensiuni, dar și de episoade de colaborare pragmatică. Tonul conciliant și aprecierile explicite la adresa lui Bolojan par să indice o deschidere a Budapestei pentru dialog direct cu noua conducere de la București.