Numărul morților a ajuns acum la 57 în Statele Unite ale Americii, în timp ce Serviciul Național de Meteorologie avertizează că viscolul nu s-a încheiat și că încă se așteaptă ninsori abundente astăzi, marți.
„Zăpada se va acumula atât de repede încât va fi extrem de dificil pentru echipajele rutiere să mențină drumurile curate”, a anunțat serviciul meteo marți dimineață.
Autoritățile îi avertizează pe locuitorii zonelor afectate că este periculos chiar să din case, întrucât din cauza vremii extreme, temperatura a ajuns chiar și la -48 de grade în zilele precedente.
Luni seara, președintele american Joe Biden a emis o declarație federală de urgență pentru statul New York, autorizând asistența guvernamentală pentru a susține eforturile de recuperare statale și locale.
“Inima mea este pentru cei care și-au pierdut pe cei dragi în acest weekend de sărbători. Sunteți în rugăciunile mele și ale lui Jill”, a spus Biden într-un mesaj pe Twitter la începutul zilei.