Cazul Tamilei Andreea Cristescu, fiica fostului deputat PSD Radu Cristescu, capătă o turnură spectaculoasă: tânăra, rechemată cu scandal din New York și concediată de ministra de Externe Oana Țoiu, a fost angajată în echipa emisarului special al președintelui american Donald Trump, Paolo Zampolli — una dintre cele mai influente figuri din cercurile diplomatice și economice americane.
Această mutare neașteptată aruncă o lumină ironic-amară asupra criteriilor de „competență” din MAE-ul românesc, unde Tamila Cristescu fusese descrisă drept „nepotrivită” pentru postul consular ocupat la New York.
De la „nepotism PSD” la „diplomația americană de top”:
Tamila Cristescu fusese rechemată în țară și înlăturată din MAE la scurt timp după instalarea Oanei Țoiu, care a justificat decizia prin „numeroase petiții și reclamații” și lipsa unui concurs transparent pentru postul ocupat.
„Detașarea sa a fost încetată pentru că au existat oportunități reale de a aplica prin concurs, dacă exista o intenție serioasă de carieră în MAE”, declara Țoiu la Digi24. Ea preciza că a demarat o evaluare amplă a tuturor detașărilor pentru a implementa „criterii de competență și profesionalism”.
La acel moment, ministra USR sugera indirect că Tamila Cristescu ar fi beneficiat de o detașare politică, având în vedere că tatăl său, Radu Cristescu, fusese un personaj vocal în PSD, cu poziții eurosceptice și declarații suveraniste.
Ironia sorții: Americanii i-au văzut altfel competențele
În loc să se întoarcă în România, Tamila Cristescu a rămas la New York, unde s-a angajat în echipa lui Paolo Zampolli — om de afaceri, diplomat și fost emisar special al președintelui Donald Trump la ONU.
Zampolli este o figură centrală în diplomația informală americană, cu conexiuni puternice în mediul ONU și în business-ul internațional. Colaborarea cu el arată că „incompetența” identificată de MAE nu a fost confirmată de piața diplomatică din SUA.
Potrivit unor surse diplomatice citate de fornews.ro, Tamila Cristescu ar fi fost selectată pentru calitățile sale de comunicare, cunoașterea mediului româno-american și experiența în interacțiuni instituționale — exact tipul de abilități de care Ministerul român de Externe ar fi trebuit să profite, nu să le respingă.
Angajarea Tamilei Cristescu într-o instituție americană de elită ridică semne de întrebare serioase asupra criteriilor de evaluare și asupra politicizării interne din Ministerul de Externe.
Decizia reprezintă și un eșec de imagine pentru ministra Oana Țoiu, care a promovat intens ideea „reformării diplomației” și eliminării persoanelor „puse pe pile”.
„Nici dacă s-ar fi străduit, Oana Țoiu nu putea ilustra mai clar, într-o singură mișcare, cât de ruptă este de realitate diplomația românească”, comentează surse diplomatice pentru publicația noastră.

