Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi, la Berlin, că este momentul ca Vladimir Putin să fie „testat” pentru a demonstra dacă dorește cu adevărat pacea în Ucraina, prin prezentarea unui plan comun susținut de Statele Unite și Europa. Declarațiile vin după ce Kievul a transmis Washingtonului o nouă versiune a propunerilor sale pentru încetarea războiului, relatează Le Figaro, potrivit news.ro.
„Dacă cred că Statele Unite și Europa vor reuși să ajungă la un acord în privința Ucrainei? Da, sunt convins de asta. Dacă sunt sigur că rușii vor accepta? Nu știu. Acesta este testul”, a spus Rutte, subliniind că doar astfel se va vedea dacă Putin „este serios”.
Mesajul liderului NATO vine într-un moment crucial al discuțiilor diplomatice privind arhitectura unui eventual acord de pace, dar și într-un context în care ofensiva rusă continuă, iar presiunea asupra Kievului și a statelor occidentale crește.
Rutte a avertizat din nou că ambițiile Kremlinului nu se limitează la Ucraina. Într-un mesaj adaptat audienței de la Berlin, el a formulat unul dintre cele mai directe apeluri la reînarmare făcute de un secretar general al NATO:
„Dacă vă place limba germană și nu doriți să vorbiți rusa, este esențial să investiți masiv în apărare. Este o condiție sine qua non, pentru că altfel Putin nu se va opri la Ucraina.”
Fostul premier olandez a explicat că, dacă Ucraina ar cădea „sub jugul ocupației ruse”, costurile pentru NATO ar fi uriașe, întrucât Alianța ar trebui să-și amplifice masiv prezența militară pe flancul estic pentru a descuraja o escaladare suplimentară.
Într-un discurs ținut anterior în cadrul evenimentului organizat de Conferința de Securitate de la München, Rutte a acuzat Beijingul că menține Rusia în stare de război.
„Fără sprijinul Chinei, Rusia nu ar putea continua acest război. Aproximativ 80% din componentele electronice esențiale pentru dronele și sistemele rusești sunt fabricate în China”, a precizat el.
China, care se declară neutră în conflict, a evitat să condamne agresiunea rusă, dar și-a consolidat legăturile economice și strategice cu Moscova în ultimii doi ani, devenind unul dintre principalii factori care permit Kremlinului să-și susțină capacitățile militare.
Rutte a reamintit și angajamentul luat la ultimul summit NATO de la Haga, din iunie, când statele membre au promis alocarea a 5% din PIB pentru apărare până în 2035 (din care cel puțin 3,5% pentru cheltuieli strict militare). El a menționat și presiunile continue ale președintelui american Donald Trump asupra Europei pentru a investi mai mult în propria securitate, după ani în care, potrivit acestuia, Europa s-ar fi bazat excesiv pe protecția oferită de Statele Unite.

