Liderii coaliției de guvernare s-au reunit marți într-o ședință tensionată la Palatul Victoria, unde discuțiile s-au axat pe două teme majore: adoptarea Ordonanței „austerității” și planurile de reducere drastică a personalului bugetar. Potrivit surselor 4NEWS, premierul Ilie Bolojan le-a cerut tuturor miniștrilor să vină cu propuneri clare privind reducerea cu 25-30% a numărului de angajați din instituțiile pe care le conduc.
Situația este considerată „extrem, extrem de complicată” în interiorul Executivului, pe fondul presiunilor tot mai puternice venite dinspre Bruxelles. Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, s-a întors recent dintr-o vizită la Comisia Europeană cu un mesaj clar: măsurile de austeritate deja anunțate nu sunt suficiente. Oficialii europeni solicită măsuri mai dure, aplicabile imediat, inclusiv majorări de taxe și reorganizarea administrației publice, cu aplicare începând chiar de la 1 august.
„Este un pelerinaj de miniștri la Guvern”, spun surse guvernamentale pentru 4NEWS. Fiecare demnitar vine în aceste ore la Palatul Victoria cu propriul plan de reducere a personalului. De asemenea, tăieri masive vor fi operate inclusiv în structurile care țin direct de primul ministru, printre care și Secretariatul General al Guvernului.
Informațiile obținute de 4NEWS arată că Bruxelles-ul și-a pierdut încrederea în angajamentele formulate de autoritățile de la București. Oficialii europeni se tem că, în lipsa unor măsuri radicale adoptate acum, România nu va reuși să respecte țintele bugetare asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ceea ce ar putea pune în pericol tranșele viitoare de finanțare.
În acest context, pachetul de măsuri fiscale anunțat de Guvern, care include reducerea numărului de cote de TVA, majorarea impozitului pe dividende la 16% și introducerea CASS pentru pensiile peste 4.000 de lei, este considerat insuficient. Comisia Europeană cere un efort suplimentar: reforme structurale reale, reducerea aparatului administrativ și implementarea rapidă a măsurilor fiscale, fără amânări.
Premierul Ilie Bolojan pare hotărât să accelereze ritmul reformelor, chiar dacă acestea sunt nepopulare. El le-a transmis miniștrilor că fiecare minister trebuie să contribuie semnificativ la reducerea deficitului, inclusiv prin diminuarea personalului și restructurarea internă a instituțiilor.
Următoarele zile sunt decisive pentru viitorul fiscal și administrativ al României. Sub presiunea Comisiei Europene și cu un deficit bugetar care riscă să scape de sub control, Guvernul este forțat să ia măsuri radicale, care vor afecta direct atât aparatul de stat, cât și contribuabilii.