Premierul Ilie Bolojan a anunțat marți, într-o conferință de presă, lansarea unei ample reforme privind administrarea companiilor de stat, parte a celui de-al doilea pachet de măsuri guvernamentale. Șeful Executivului a precizat că, în perioada următoare, toate ministerele vor trebui să transmită datele privind companiile aflate în subordine, cu scopul de a asigura transparență și eficiență în gestionarea acestora.
Ilie Bolojan a subliniat importanța unei bune guvernări în sectorul companiilor de stat, arătând că administrarea eficientă a acestora poate avea un impact semnificativ asupra economiei naționale, în special în domenii strategice precum energia. „Orice câștig în administrarea acestor companii este un câștig pentru țara noastră și pentru bugetul de stat. Orice reducere a subvențiilor înseamnă o economie în plus, iar orice profit obținut prin controlul cheltuielilor poate însemna investiții suplimentare sau venituri mai mari la buget”, a afirmat premierul.
Printre măsurile propuse se numără reducerea numărului de membri din consiliile de administrație, plafonarea câștigurilor manageriale și revizuirea indicatorilor de performanță. Premierul a menționat că aceste măsuri sunt esențiale pentru a preveni abuzurile și pentru a asigura o corelare reală între performanță și remunerație. „S-a ajuns în situația în care, fără un control serios, câștigurile unor membri din consiliile de administrație au crescut spectaculos, fără ca acest lucru să se reflecte în calitatea serviciilor sau în eficiența companiilor. Este o abuzare a legislației și trebuie să o corectăm”, a declarat Bolojan.
Un alt obiectiv important al reformei este creșterea transparenței. Premierul a anunțat că ministerele vor publica toate datele relevante privind managementul companiilor din subordine: cine le conduce, ce venituri obțin și ce rezultate livrează. „Nu este nicio rușine ca aceste informații să fie publice. Este un semn de normalitate într-un stat care se respectă”, a spus șeful Guvernului.
Ilie Bolojan a anunțat și revizuirea indicatorilor de performanță care stau la baza contractelor managerilor. Potrivit acestuia, în multe cazuri acești indicatori sunt formali și irelevanți. „Vom fi în două situații: fie actualii manageri acceptă noii indicatori, dovedind că sunt oameni de bună-credință, fie, dacă refuză, înseamnă că nu sunt potriviți pentru aceste funcții și vor fi înlocuiți prin toate mijloacele legale disponibile”, a avertizat premierul.
Ilie Bolojan a mulțumit vicepremierului Dragoș Anastasiu pentru coordonarea grupului de lucru care a elaborat memorandumul privind reforma companiilor de stat. Documentul urmează să fie discutat în ședința de guvern din această săptămână și va sta la baza modificărilor legislative ce vor redefini guvernanța corporativă în sectorul public.