Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a transmis joi, în contextul anchetei DNA desfășurate la Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila”, că a decis încă din luna iunie să nu mai prelungească mandatul generalului-maior Florentina Ioniță, actualul comandant al unității medicale.
Decizia a fost luată în urma unei informări a Corpul de Control al Ministerului Apărării, care a semnalat existența unor suspiciuni de corupție și a unor dosare aflate la DNA și Parchetul Militar.
„Am decis să nu mai prelungesc mandatul după informările Corpului de Control”:
„În iunie, am decis să nu mai prelungesc mandatul managerului Florentina Ioniţă de la Spitalul Militar Central. Mandatul se încheie la finalul lunii. Am luat această decizie după ce am fost informat de Corpul de Control despre existenţa unor suspiciuni de corupţie şi dosare la DNA şi Parchetul Militar”, a transmis Ionuț Moșteanu.
Potrivit ministrului, Florentina Ioniță a beneficiat deja de trei prelungiri ale mandatului, până la momentul numirii sale în funcția de ministru, deși ajunsese încă din 2022 la vârsta de pensionare.
„În aceste condiţii, am semnat şi înaintat şi documentele pentru trecerea în rezervă”, a adăugat Moșteanu.
Conducerea va fi asigurată temporar. Urmează concurs:
În perioada următoare, funcția de comandant al Spitalului Militar Central va fi preluată temporar de un ofițer locțiitor, desemnat de Direcția Medicală a Ministerului Apărării. Ulterior, va fi organizat un concurs deschis pentru ocuparea funcției.
„Transparenţă şi lege — acestea sunt principiile pe baza cărora voi conduce Ministerul Apărării”, a subliniat ministrul.
Joi dimineață, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au desfășurat 19 percheziții în București și în județul Ilfov, într-un dosar privind infracțiuni asimilate celor de corupție comise în perioada 2020–2023.
Potrivit DNA, 18 percheziții au avut loc la domiciliile unor persoane fizice, iar una la sediul unei instituții publice — Spitalul Militar Central.
Surse judiciare indică faptul că generalul-maior Florentina Ioniță, directorul general al spitalului, se află printre persoanele vizate de anchetă. Dosarul vizează posibile nereguli în achiziții publice și în activitatea managerială a unității medicale.
Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila” este una dintre cele mai importante instituții medicale din România, aflată în subordinea Ministerului Apărării Naționale. Florentina Ioniță conduce unitatea din 2016 și a beneficiat de mai multe prelungiri succesive ale mandatului, inclusiv după pensionare, în contextul lipsei unei numiri definitive.

